MESAJUL Asociației Ofițerilor în Rezervă din România – Adunarea Generală A.O.R.R.
Începem anul 2026 într-un context internațional de securitate complex și cu tendințe îngrijorătoare, în care războiul din Ucraina continuă cu aceiași intensitate și sunt încă slabe semne că se îndreaptă spre un sfârșit negociat, în care vechi focare de conflict rămân active și altele noi apar, în care ordinea și dreptul internațional care au menținut trei sferturi de secol o relativă securitate globală sunt puse sub semnul întrebării, în care ambițiile și interesele celor mari se materializează în dauna celor mici, forța argumentelor fiind înlocuită de argumentele forței, totul pentru o rebalansare a polilor de putere în jurul celor care își doresc să rămână, să devină sau să redevină pionii centrali ai jocului sferelor de putere și influență. Logic, o astfel de situație induce efecte imediate nu numai în domeniul securității și apărării, unde asistăm la disensiuni inimaginabile până nu de mult în însăși Alianța Nord-Atlantică, ci și în domeniile diplomației, social, economic sau comercial.
Din păcate, România este pusă să facă față acestei realități într-o perioadă în care ea însăși se află într-o situație grea, probabil cea mai grea din ultimele decenii, situație care, declarativ, se vrea redresată în scurt timp.
Înțelegem situația în care ne aflăm, susținem reformarea statului și suntem de acord cu orice măsură menită să eficientizeze activitatea autorităților centrale și locale, să elimine risipa, să asigure un tratament just și egal pentru contribuabil, simplu cetățean sau investitor mai mic sau mai mare, să dinamizeze industria și agricultura, să încurajeze exporturile ș.a.m.d., dar refuzăm să fim de acord cu măsurile contabilicești, luate ad-hoc, cu reducerea dramatică a nivelului de trai al cetățenilor ca urmare a inflației, a creșterii aberante a taxelor și impozitelor de orice fel și diminuarea salariilor nete încasate, cu împingerea în consecință spre insolvență sau faliment a întreprinderilor mici și mijlocii, cu creșterea șomajului sau diminuarea bugetelor alocate educației, sănătății și culturii. Toate aceste măsuri poate vor aduce unele corecții deficitului bugetar, dar în primul rând afectează la temelie securitatea societală a națiunii române prin efectele în cascadă pe care le produc – creșterea șomajului și migrația externă a forței de muncă tinere, reducerea numărului de locuri remunerate rezonabil pentru autohtoni și suplimentarea celor pentru forța de muncă străină, diminuarea proprietății private, scăderea nivelului calitativ al educației, sporirea tensiunilor și disensiunilor în cadrul societății, afectarea stării de sănătate a populației.
În acest cadru internațional și național tensionat, Asociația Ofițerilor în Rezervă din România (AORR) apreciază că problema apărării naționale trebuie să rămână o prioritate a autorităților române, Legislativul și Executivul trebuind să perfecționeze continuu cadrul legislativ și să implementeze acele măsuri și acțiuni prin care apărarea națională, privită ca o rezultantă a domeniilor politico-diplomatic, economic, militar, social și de altă natură, să răspundă rolului constituțional pe care îl au Forțele Armate ale României „garantarea suveranității, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale” (Constituția României, art. 118).
Apartenența României la Alianța Nord-Atlantică, în speranța că actualele disensiuni transatlantice vor fi eliminate rațional și la Uniunea Europeană, ne oferă garanții de securitate și pentru dezvoltare durabilă pe care țara noastră trebuie să le exploateze inteligent și în interes propriu, dar simpla apartenență, fără un efort național continuu, coerent și susținut și în absența asumării unui nivel de ambiție stabilit realistic și clar și realizarea unei coeziuni sociale și politice pentru atingerea acestuia, nu acoperă întreaga gamă de nevoi pe care țara le are permanent și cu atât mai puțin în aceste vremuri de criză.
S-au făcut pași importanți pentru modernizarea Forțelor Armate, sunt în derulare programe de înzestrare importante, angajamentele asumate în NATO privind creșterea progresivă a ponderii cheltuielilor de apărare până la 5% din PIB și facilitățile acordate prin programul SAFE al Uniunii Europene pot dinamiza aceste demersuri, dar simpla achiziție de echipamente militare și muniții, deși contribuie la reducerea decalajului, în principal de înzestrare, pe care Armata României îl are în acest moment în raport cu o bună parte din armatele statelor aliate, limitează drastic și în viitor capacitatea de a susține un război de apărare în lipsa unor investiții și comenzii direcționate spre companiile private sau de stat din industria națională de apărare. Dependența exclusivă de importuri este un factor de risc maxim în situații de criză și la război, atunci când toți cei implicați își asigură în primul rând propriile nevoi, iar războiul din Ucraina ne-a confirmat pe deplin acest adevăr.
În egală măsură, ne exprimăm speranța că fondurile alocate apărării vor fi astfel repartizate încât să acopere nu numai nevoile de modernizare a înzestrării, infrastructurii și instruirii, dar se vor îndrepta și spre nevoile militarilor care, cu părere de rău menționăm, pare a se uita că reprezintă, în esență, coloana vertebrală a apărării naționale.
Membră a Confederației Interaliate a Ofițerilor în Rezervă din NATO (CIOR), compusă din ofițeri în rezervă și retragere cu o vastă experiență profesională și înglobând în rândurile sale, începând cu anul 2017, rezerviști voluntari, categorie instituită prin Legea nr.270/2015, AORR a militat constant și consecvent pentru promovarea forțelor de rezervă ca și componentă a forțelor armate, pentru pregătirea corespunzătoare a acestora și pentru promovarea unor amendamente la legislația internă care să readucă aceste forțe la un nivel cantitativ și calitativ corespunzător nevoilor contemporane, inclusiv prin varianta găsirii unor soluții complementare de tipul trupelor teritoriale, variantă aplicată pe scară largă inclusiv în state membre NATO.
Ne exprimăm speranța că modificarea adusă Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, prin introducerea serviciului militar voluntar în termen, va contribui la întinerirea și creșterea cantitativă și calitativă a rezervei operaționale, dar atenționăm că succesul acestei acțiuni depinde decisiv de gradul de atractivitate al serviciului și de calitatea pregătirii voluntarilor. De asemenea, așteptăm ca prevederile existente în legislația actuală privind pregătirea premilitară voluntară a tinerilor să fie aplicate cu consecvență și cu o mai mare arie de acoperire de către ministerele responsabile, după cum propunem ca pregătirea pentru apărare a tinerilor să fie extinsă și în învățământul universitar. AORR este pregătită să contribuie cu soluții în această direcție și chiar are în elaborare un proiect în acest sens, care va fi prezentat factorilor decizionali la finalizare.
Constatăm că după o pauză operațională generată de campania electorală, în cadrul generat de așa numitele măsuri de austeritate impuse de guvern, a fost reluată campania de culpabilizare a militarilor, în general și a rezerviștilor în special și de dezinformare referitor la pensiile militare de stat și beneficiarii acestora. Deși se părea că s-a lămurit o dată pentru totdeauna că pensiile militare nu sunt pensii speciale, retorica s-a întors la punctul de plecare, susținută atât de unii politicieni, cât și de o parte a mass-media. Realitatea este că pensiile de care beneficiază militari trecuți în rezervă nu sunt nici speciale și nici ocupaționale așa cum greșit le-au prezentat unii chiar în mult invocatul PNRR, ci sunt parte a „Sistemului pensiilor militare de stat” și „acoperă riscurile activității specifice sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți din Constituția României, precum și pierderile de venituri datorate invalidității, bătrâneții sau decesului” (Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, art.1, respectiv 4).
Ca să fim bine înțeleși asupra acestui subiect sensibil, care se dezbate de mult timp și în bună măsură fără rost pe scena politică și în mass media: AORR nu se opune unei revizuiri și modernizări a legislației care reglementează sistemul pensiilor militare de stat, în condițiile în care acest proces se derulează cu respectarea principiilor esențiale aplicate în celelalte state membre NATO și din Uniunea Europeană și vizează asigurarea atractivității carierei militare, a predictibilității în carieră inclusiv prin salarizare și pensionare, a retenției personalului în cadrul forțelor armate, eliminarea inegalităților și inechităților semnalate repetat de asociațiile rezerviștilor militari, precum și acoperirea riscurilor, privațiunilor și constrângerilor pe care le presupune această profesie.
Și ca să fim și mai bine înțeleși:
-
Pensionarii militari sunt singura categorie de pensionari căreia nu i s-a aplicat actualizarea pensiei, existând diferențe dramatice între valoarea pensiei încasate de doi militari care au avut același grad, aceiași funcție și aceiași vechime în serviciu, dar au trecut în rezervă la date diferite.
-
România este singurul stat membru NATO care nu acordă facilități fiscale veteranilor din teatrele de operații; acordarea acestor facilități, deși a fost prevăzută în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, nu mai este obligatorie, prin pachetele de măsuri luate de Guvern fiind lăsată la latitudinea consiliilor locale care, bineînțeles, nu le mai acordă.
AORR a militat consecvent pentru coagularea acțiunilor asociațiilor neguvernamentale care activează în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale și a propus încă de anul trecut un proiect de unire într-o federație a tuturor asociațiilor care fac parte în prezent din Forumul structurilor asociative. Este timpul ca acest demers să fie implementat și facem apel la toate celelalte asociații să acționeze în acest sens. Sunt irelevante discuțiile despre paternitatea proiectului; important este să se materializeze, iar asociația noastră va asigura tot sprijinul posibil.
*
* *
Noi, membrii Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, rămânem dedicați apărării Patriei și suntem gata să punem competența, experiența și capacitatea noastră de acțiune în sprijinul modernizării legislației din domeniul apărării naționale, al promovării profesiei militare, al organizării și desfășurării pregătirii rezervei și instruirii premilitare voluntare a tinerilor, activități de înaltă responsabilitate patriotică, iar dacă va fi nevoie, să participăm la apărare inclusiv cu arma în mână.
Așa să ne ajute Dumnezeu!



Publică comentariul