ADUNAREA GENERALĂ A AORR – 2026
În data de 22 ianuarie 2026, în sala „Ștefan cel Mare” a Cercului Militar Național, s-a desfășurat Adunarea Generală a Asociației Ofițerilor în Rezervă din România la care au participat membrii Consiliului Director și reprezentanții sucursalelor din țară și sectoarelor municipiului București și în format on-line membrii din asociație.
Proiectele documentelor aflate pe ordinea de zi au fost transmise din timp tuturor membrilor AORR, astfel încât toate propunerile și observațiile au putut fi discutate și asumate de către conducerea AORR, amendate corespunzător și aprobate de către Adunarea Generală.
Raportul Consiliului Director al AORR cu privire la activitățile desfășurate în anul 2025 prezentat de domnul Colonel (r) Avram Florin IANCU a evidențiat îndeplinirea obiectivelor statutare propuse în planul de activități. Printre principalele priorități ale AORR în 2025 s-au numărat creșterea numărului de membri, menținerea activă a celor deja înscriși, înființarea de noi filiale și consolidarea celor existente. De asemenea, AORR a continuat să promoveze interesele membrilor săi și ale militarilor în rezervă și retragere, colaborând atât cu Ministerul Apărării Naționale, cât și cu structurile asociative din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Pe plan internațional, AORR a participat la numeroase evenimente organizate de Confederația Internațională a Ofițerilor în Rezervă din statele NATO (CIOR), inclusiv la Congresul de Iarnă de la Bruxelles și la Congresul de Vară organizat la Madrid. De asemenea, AORR a organizat, pentru a treia oară în România, la Constanța, Seminarul tinerilor ofițeri în rezervă (YROS 2025), cu participarea cursanților din 13 state membre NATO și partenere și, la fel ca de fiecare dată, a 10 ofițeri rezerviști voluntari români.
Pe parcursul anului 2025, AORR a fost prezentă la nenumărate evenimente științifice organizate de instituții academice militare și civile, precum și la ceremonii comemorative și aniversare dedicate unor momente importante din istoria națională, cum ar fi Ziua Veteranilor de Război și Ziua Independenței Naționale. Un punct distinct l-a constituit activitatea în domeniul legislativ unde asociația se poate mândri că a evitat abrogarea serviciului voluntar în forma stabilită prin Legea 270/2015, dar are și neîmplinirea unui vechi obiectiv, referitor la pensiile militare de stat.
AORR s-a adaptat realităților contemporane, utilizând o oportunitate oferită prin PNRR și a aplicat pentru derularea unui proiect de digitalizare, proiect aprobat și în curs de implementare, facilitând gestionarea centralizată datelor, planificarea activităților, relațiile cu autoritățile, membrii și partenerii și eliminând multe din activitățile pe care până acum le făcea secretariatul clasic. Echipamentele și licențele au fost achiziționate, iar modulele de Management a Relațiilor cu Clienții (Client Relationship Management – CRM) folosite în cadrul procesului de Planificare a Resurselor Întreprinderii (Enterprise Resource Planning – ERP) sunt în curs de implementare. Proiectul este cofinanțat prin fonduri nerambursabile în proporție de 95%, respectiv 5% AORR.
Pentru anul 2026, AORR își propune prin planul cu principalele activități proiecte și mai ambițioase. Pe lângă activitățile care vizează îndeplinirea obiectivelor principale privind urmărirea și la nevoie intervenție în modernizarea cadrului legislativ în domeniul apărării naționale, promovarea carierei militare și a rezervei, consolidarea organizatorică, promovarea și protejarea intereselor membrilor AORR, a militarilor în general, la nivel național și internațional, cu respectarea prevederilor legale în materie și a clauzelor protocoalelor/acordurilor la care AORR este parte, o componentă esențială este reprezentată de activitatea internațională. În acest domeniu, AORR și-a asumat o mare provocare, urmând ca împreună cu Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” și în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale să găzduiască în România congresele celor trei confederații interaliate partenere NATO – CIOR, CIOMR și CISOR, inclusiv competiția sportivă aplicativ-militară MILCOMP 26, activități la care sunt așteptați circa 500 de rezerviști din statele membre NATO și partenere, după cum va găzdui și în acest an Seminarul Tinerilor Ofițeri în Rezervă (YROS26) și Competiția Internațională de Tir „Cupa Rezervistului 2026” (ISCROU-26)..
Participanții la Adunarea Generală au aprobat documentele prezentate pe ordinea de zi, cu amendamentele propuse pe timpul discuțiilor și au ales noul Consiliu Director, format din 17 membri, consiliu care va coordona activitatea asociației până la adunarea generală ordinară din anul viitor. Adunarea Generală a aprobat realegerea în funcțiile de Președinte al AORR a domnului General-maior (r) Dan-Florin GRECU, de prim-vicepreședinte a domnului General de brigadă (rtg) Marin ALNIȚEI, de secretar general domnul Colonel (r) Avram Florin IANCU și alegerea în funcția de secretar general adjunct a domnului Colonel (r.) Năstase-Virgil MITROI. Pentru funcțiile de vicepreședinte au fost reconfirmați domnul General de brigadă (rtg) Crăișor Constantin Ioniță, domnul General de brigadă (rtg) Ștefan Cantaragiu, doamna Colonel (r) Sanda Iordache și domnul Sublocotenent (rz.vol.) Bogdan Vizitiu.
Poziția asociației și a membrilor săi față de situația actuală a fost centralizată în mesajul AORR, prezentat de președintele AORR dl. General-maior (r.) dr. Dan-Florin GRECU, adresat în egală măsură Legislativului, Executivului, clasei politice, societății civile și asociațiior profesionale ale militarilor în rezervă din Sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională (Mesajul AORR).
Capitalizând rezultatele obținute care ne oferă stabilitate și siguranță, putem spune că AORR se prezintă ca o asociație matură, care pășește cu încredere și hotărâre înainte, având la bază valori militare, științifice, culturale și morale, pregătită să valorifice toate oportunitățile și să transforme provocările în succese.
AORR este organizație profesională puternică, activă și responsabilă!
3



Publică comentariul