Consecvenți acțiunilor de apărare a drepturilor sociale ale militarilor în rezervă, membrii AORR acționează și la nivel individual pentru respectarea drepturilor conferite militarilor de către Parlamentul României prin legi organice, modificate abuziv prin ordonanțe de urgență ale Guvernului, având ca efect golirea de conținut juridic a voinței legislative a forului democratic ce dă expresie suveranității naționale.
După procesul domnului colonel în rezervă Ion Ioana din luna martie a.c., pe 16 aprilie a.c. a avut loc un al doilea proces, de această dată al domnului colonel în rezervă Vasile IOSIF, la Curtea Constituțională a României unde a a ridicat o excepție de neconstituționalitate privind articolele 28, 29, 30 si 31 din Legea nr. 223/2015, cu completările și modificările ulterioare.
Ministerul Apărării Naționale nu a onorat Curtea Constituțională a României prin trimiterea vreunui reprezentant dar a trimis un punct de vedere pe care îl anexăm și care în esență invocă jurisprudența CEDO din anii 1994, 1998 și 2002 prin care pensia necontributivă era discriminată față de pensia contributivă, egalitatea de tratament devine soluție juridică diferită la situație diferită și cuantumul pensiei se relativizează și devine fluctuant golind de conținut dreptul la pensie, speranța legitimă a militarului în rezervă.
În pledoaria susținută s-a abordat acțiunea neconstituțională a art. 30 asupra pensiei civile cuvenite pentru stagiul civil adăugat după trecerea în rezervă și confiscată în interiorul pensiei militare, problematica pensiei suplimentare bazată pe contribuții și acordată discriminatoriu, neplata integrală a condițiilor de muncă și folosirea a două baze de calcul diferite pentru calculul pensiei respectiv pentru prelevarea contribuțiilor la bugetul de stat.
Curtea a rămas în pronunțare.Vă vom ține la curent cu Decizia ce va fi pronunțată.
Înregistrarea ședinței este disponibilă mai jos.
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |