Consiliul Director al Asociației Ofițerilor în Rezervă Din România (AORR),
statutar și legal întrunit în data de 16 decembrie 2024 ora 11:00, în București, la sediul Agenției de Informații Geospațiale a Apărării „General de divizie Constantin Barozzi”,
având în vedere:
– prevederile OUG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, capitolul III, secțiunea 1, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 39, din 31 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare;
– dispozițiile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19 din 13.11.2023;
– nevoia adoptării unor decizii importante pentru organizarea și funcționarea asociației,
cu unanimitate de voturi,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art. 1. – (1) Convoacă Adunarea Generală extraordinară a AORR pentru data de 21.01.2025, ora 10:00, în format hibrid, cu prezența fizică la Sala de spectacole a Cercului Militar Național din București și on-line prin platforma Microsoft Teams, cu următoarea ordine de zi:
1. Validarea membrilor, membrilor de onoare, membrilor asociați și membrilor susținători ai AORR.
2. Aprobarea noului Statut al AORR, inclusiv a anexei la Statut cu toți membrii AORR.
3. Aprobarea includerii integrale a prevederilor Actului Constitutiv al AORR în noul Statut al AORR.
4. Confirmarea structurii Consiliului Director și a membrilor acestuia.
5. Confirmarea structurii Comisiei de Cenzori și alegerea membrilor acesteia.
6. Confirmarea împuternicirii Consiliului Director pentru a semna un contract individual de muncă cu o persoană fizică în calitate de adminsitrator resurse umane și a unui contract de prestări servicii cu o firmă specializată pentru asigurarea evidenței financiar-contabile a AORR.
7. Confirmarea împuternicirii domnilor Marin ALNIȚEI și Avram-Florian IANCU pentru a reprezenta AORR la instanțele judecătorești, autoritățile publice și BCR, pentru îndeplinirea formalităților necesare de înregistrare a modificărilor și buna funcționare a acesteia.
8. Aprobarea Hotărârii Adunării Generale extraordinare a AORR.
(2) În situația în care în data de 21.01.2025 nu se va întruni cvorumul necesar pentru aprobarea noului Statut al AORR, respectiv două treimi din membrii AORR aflați în evidență, se reconvoacă Adunarea Generală extraordinară a AORR pentru data de 23.01.2025 ora 10:00, în același format și cu aceeași ordine de zi.
Art. 2. – Stabilește următoarele reguli privind pregătirea și desfășurarea Adunării Generale extraordinare a AORR:
– toți membrii AORR vor fi convocați prin publicarea prezentei Hotărâri și a Ordinii de zi a Adunării Generale extraordinare a AORR pe site-ul www.aorr.org.ro și pe pagina de Facebook a AORR (https://www.facebook.com/aorromania), precum și prin transmiterea convocării pe adresele de email ale membrilor AORR și pe grupurile de WathsApp ale AORR;
– documentele pentru Adunarea Generală extraordinară a AORR vor fi comunicate în același mod tuturor membrilor AORR până la data de 10.01.2024;
– membrii AORR participanți la Adunarea Generală extraordinară a AORR au dreptul la 1 (un) vot;
– Hotărârea Adunării Generale extraordinare a AORR se ia cu majoritatea simplă a celor prezenți la Adunarea Generală extraordinară a AORR, cu excepția celei referitoare la Statutul AORR, care necesită aprobarea de către două treimi dintre cei prezenți la Adunarea Generală a AORR, conform prevederilor Statutului AORR.
Art. 3. – Secretariatul General al AORR este împuternicit pentru materializarea în fapt a prezentei hotărâri.
Hotararea CD AORR nr.225din 16Dec24 pentru convocarea AG Extraordinare a AORR

Lasă un răspuns