Urmărind constant îndeplinirea obiectivelor statutare de consolidare a pregătirii rezerviștilor voluntari, Asociația Ofițerilor În Rezervă din România a facilitat pregătirea și participarea a două echipe la competiția militară internațională dedicată lunetiștilor, Best Sniper 24, organizată de Asociația Militară AssoSion în cantonul Vaud, Elveția.
Cele două echipe formate din sold. r.v. Amariei Iosif, cap. r.v. Barleanu Octavian (Lupii Carpatini) și slt.r.v Jar Bogdan, slt.r.v. Lungoci Sabin (Dacii Liberi) s-au clasat pe onorantele locuri 12 și 18 dat fiind că aceasta este prima participare la o astfel de competiție și faptul că majoritatea celorlalte echipe aveau stagii de pregătire în arme de precizie și tehnici de supraviețuire.
Competiția n-a fost deloc ușoară obligând participanții la eforturi fizice și psihice intense și de durată, prin probe specifice desfășurate în două etape: una tehnică și una tactică. Etapa tehnică a constat în 14 probe:
- proba de memorie,
- tir dinamic cu pistolul,
- tir cu arma de asalt la 100-150m cu o mana,
- tir cu arma cu luneta la 800 si 1000m,
- coborâre in rapel de la 40m si cunoștințe de noduri specifice escaladei,
- tir cu arcul si arbaleta,
- camuflare statica fără a fi detectat,
- tir la 450m cu arma de asalt din poziția culcat, din mașină și din genunchi,
- tric cu carabina 1923 si arma automata Scorpion la 100m,
- TCCC,
- depistarea lunetiștilor,
- tehnici de supraviețuire,
- infiltrare (târâș pe coate pe 30m fără a fi detectat de la distanță),
- tir static cu pistolul
Etapa tactică a presupus infiltrarea spre locul misiunii date, eliminarea țintei la 500m si exfiltrarea într-un punct dat, fără a fi reperat de patrulele inamice. Reprezentanții noștri s-au prezentat la înălțime, dovedind pe lângă pregătire și determinarea de a face față provocărilor unor astfel de competiții.
Organizatorii au fost plăcut surprinși de prestația reprezentanților noștri. Prin această participare AORR și-a adus o contribuție relevantă la consolidarea profilului internațional al României pe dimensiunea rezervei militare, fiind singura țară est europeană participantă la această competiție.
Lasă un răspuns