Sfârșitul de săptămână a oferit publicului larg oportunitatea de a participa la trei evenimente
marcante pentru aviatorii și parașutiștii români de ieri și de azi.
Evenimentele au debutat în data de 15 iunie cu inaugurarea „Galeriei Eroilor Aerului” şi dezvelirea Monumentului Cercetașilor Parașutiști şi Parașutiștilor Militari ai Armatei Române, în Buzău, urmată în aceiași zi de deja tradiționalele miting aerian „Boboc Air Show – BOBAS 2024” și Ziua Porților Deschise organizate de Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic „Aurel Vlaicu”. Duminică, 16 iunie, la Focșani, a avut loc cel de al treilea eveniment, menit să marcheze 112 ani de la primul zbor în Focșani, desfășurat în contextul general al aniversării a 111 ani de aeronautică militară în România.
Publicul a putut asista la un miting aviatic de înaltă ținută, în care piloții militari și cei sportivi, împreună cu parașutiștii militari, au oferit demonstrația evidentă a profesionalismului lor, ținându-i concentrați pe miile de vizitatori care au înfruntat astfel mai ușor cele peste 300C arătate de termometre, atmosfera fiind una de sărbătoare și bucurie. Totodată, cei prezenți au putut vizita standurile statice organizate de Forțele Aeriene Române, categoriile de forțe ale armatei și Ministerul Afacerilor Interne în care au fost expuse categorii de tehnică și echipamente specifice.
AORR a fost prezentă la toate cele trei evenimente, la Boboc și Focșani având câte un stand propriu de prezentare, fiind, de altfel, singura organizație neguvernamentală cu o astfel de expunere. Prezența noastră în cele două locații a avut ca principale obiective popularizarea obiectivelor asociației, dar mai ales promovarea carierei militare, în general și a celei în cadrul rezervei voluntare, în special.
Chiar dacă prin prisma obiectivelor considerăm că ne-am îndeplinit scopul propus, standul AORR având
mulți vizitatori, am rămas cu un gust amar constatând că în plin proces de recrutare pentru școlile militare de maiștri și subofițeri și pentru rezerviștii voluntari, am fost singura entitate care a militat în acest sens, nici o structură oficială neavând o acțiune similară.
Nu putem încheia comunicatul fără ai felicita pe cei care au performat pe cerul patriei și la sol și fără a mulțumi Statului Major al Forțelor Aeriene și Bazei Aeriene de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic „Aurel Vlaicu” care ne-au facilitat prezența la aceste evenimente excepționale.
În egală măsură mulțumim și îi felicităm pe colegii noștri Sg. (rz,v,) Raluca Rădulescu și Slt.
(rz.v.) Bogdan Vizitiu care au operat standul AORR pe parcursul celor două zile de acțiune.
A consemnat,
Gl. Mr. (r) dr. Dan GRECU
Prim-vicepreședinte AORR
Lasă un răspuns