Granița de la Rafah s-a redeschis. Generalul (r.) Virgil Bălăceanu, despre ce șanse au românii să iasă din Gaza: „Important este să se redeschidă evacuarea cetățenilor străini și cu dublă cetățenie. Cei care ies sunt foarte bine verificați”

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a avut o intervenție pe B1 TV, în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, unde a vorbit despre faptul că s-a redeschis punctul de trecere Rafah, la granița cu Egiptul, și ce șanse au românii să iasă din Gaza, sunt 260 de solicitări făcute de români.

În intervenții anterioare subliniam că ar fi nevoie ca Ministerul de Externe din România să ia legătura cu Ministerul de Externe din Egipt, lucru care s-a întâmplat, potrivit ultimelor informații. Să sperăm că implicarea Ministerului de Externe Român, prin vocea ministrului de Externe, va avea un rezultat.

Important este să se redeschidă evacuarea cetățenilor străini și cu dublă cetățenie. Este un moment în care cei care ies sunt foarte bine verificați, pentru că s-ar putea ca printre ei să fie simpatizanți sau chiar membri plini ai mișcării Hamas, chiar dacă vorbim doar de o participare politică la Hamas.

Este o problemă complexă, dar complexitatea are cale de soluționare. Este o criză în curs de rezolvare. Să așteptăm să vedem decizia de redeschidere a punctului de trecere frontieră înspre Egipt de la Rafah și pentru următoarea serie de cetățeni cu dublă cetățenie sau cetățeni străini. Cred că majoritatea, dacă ne referim la români, vorbim de cetățeni cu dublă cetățenie.

Criza ostaticilor va rămâne, ostaticii sunt moneda de schimb cea mai importantă pe care cei din Hamas o au în mâinile lor, așa că să nu ne așteptăm la o rezolvare peste noapte. Este o problemă foarte complexă. Este vizată problematica ostaticilor, ca și problemă legată de modul în care se desfășoară în viitor operațiile militare, mai ales operația terestră. Este una din problemele cele mai complexe. De fapt, două probleme complexe sunt, mai ales acum cu această separare pe care o anunță Israelul. Nordul este în mâinile noastre, sigur mai puțin Gaza City. Sudul rămâne o zonă sub controlul Hamasului ori aici, sub controlul Hamasului, avem o criză a ostaticilor și o criză umanitară care se accentuează pe zi ce trece.”

sursa: https://www.youtube.com/watch?v=E1hgT9KgVMs

 

 

 

 

Despre Admin_DT 108 articole
AORR Cluj

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*