Kievul a interzis accesul jurnaliștilor în linia întâi, iar măsura lui Zelenski seamănă cu „Black-out-ul” din septembrie, care a precedat contraofensiva împotriva lui Putin.
Motivul lui Volodimir Zelenski de a interzice jurnaliștilor accesul pe front este explicat de generalul Virgil Bălăceanu.
Potrivit site-ului publicației Le Temps, Kievul a anunțat un „Black-out” pentru jurnaliști, cărora le-a fost interzis accesul pe linia întâi a frontului. De aceea, generalul Virgil Bălăceanu consideră că „mișcarea” lui Volodimir Zelenski amintește de măsurile luate în toamna anului trecut, chiar înaintea contraofensivei ce a surprins forțele lui Vladimir Putin. Conform spuselor fostului oficial NATO, „secretizarea nu este sinonimă cu secretomania”, astfel că ne putem aștepta la o surpriză pe frontul ucrainean, după cea oferită de Grecia, care s-a alăturat coaliției aeriene pentru pregătirea piloților.
Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu: „Reacția Kievului este firească, amintește de „Black-out-ul” anterior contraofensivei din septembrie!”
Site-ul letemps.ch a anunțat interdicția formulată de Statul Major al Armatei Ucrainene pentru jurnaliști, care nu vor mai avea acces în zonele de conflict. De asemenea, publicația elvețiană amintește de ofensiva asupra Harkovului, de anul trecut, și notează retoric „a căzut cortina pe frontul ucrainean?”.
Ca de atâtea ori când s-a ivit prilejul, în privința chestiunilor legate de invazia rusă în Ucraina am dorit să ne consultăm cu generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, mai ales pentru că, în cazul unor astfel de măsuri, apare problema dreptului ziariștilor de a-și face meseria, precum și celui al cetățeanului de a avea acces la informații. Unde se oprește dreptul la mediatizare și mai ales dacă Ucraina se teme în acest moment de respectivul fenomen aveam să aflăm curând.
„Acțiunile militare au un caracter secret, iar mass-media ține la libertatea de exprimare și dorește să prezinte publicului larg ce se întâmplă pe front. Sintagma „ce se întâmplă” poate fi defavorabilă celui care trebuie să pregătească, cu un grad cât mai sporit de secretizare, o viitoare operațiune militară. Acest lucru se petrece indiferent dacă vorbim despre ofensivă sau, în anumite situații, despre defensivă”, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, fostul reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles.
„Mai degrabă discutăm despre o reacție firească. Cel mai concludent fapt este „Black-out-ul” legat de mediatizare produs înaintea contraofensivei din luna septembrie a anului trecut. Atacul ucrainean din septembrie s-a dovedit a fi unul de mare succes, mai ales în condițiile în care comparăm ce s-a petrecut în acea perioadă cu tot ce se întâmplă din luna iunie până acum”, a continuat ofițerul român.
Trebuie amintit faptul că respectiva contraofensivă de la Harkov este o operațiune militară lansată de Ucraina în ziua de 7 septembrie a anului trecut. Potrivit FANATIK, atacul trupelor lui Volodimir Zelenski a avut un succes deosebit încă din prima fază, fiind eliberați aproximativ 1000 de kilometri. Străpungerea din regiunea Harkov, aflată la granița cu Rusia, a obligat armata lui Putin să disloce noi unități blindate, ceea ce a dat peste cap planurile inițiale ale Kremlinului.
Secretomanie vs dezvăluirea secretelor militare
Conform spuselor generalului Virgil Bălăceanu, „izbânda respectivă s-a datorat inclusiv faptului că s-a păstrat secretul cu privire la detaliile operațiunii. Ucrainenii au identificat o zonă foarte slab apărată de ruși, astfel că au avut succes. Inițial s-a produs o pătrundere considerabilă, de aproximativ 60 – 80 de kilometri”.
„Să ne gândim că ucrainenii au reușit să pătrundă acum pe axa majoră de la Zaporojie către Melitopol. Mă refer la axa tactică de la Orihiv înspre Tokmak, de numai 10 kilometri. De asemenea, trebuie menționat un detaliu important, anume că evenimentele de pe front nu se derulează atât de rapid, și că abia acum a fost cucerit satul Robotin”, a menționat interlocutorul nostru, pentru a stabili contextul în care a fost adoptată decizia Kievului, referitoare la accesul mass-media în linia întâi.
Generalul Virgil Bălăceanu a explicat: „Revenind asupra exemplului, atunci când mediatizezi situații de pe front, tu de fapt deconspiri anumite secrete, chiar dacă nu există o intenție în acest sens. Spre exemplu, un militar care discută cu ziariștii ar putea povesti cum a stat de vorbă cu soldații dintr-o anumită brigadă mecanizată, ce au încredere în tancurile lor, care sunt de următorul tip… Iată cum deja a furnizat datele de care are nevoie inamicul!”.
Fostul oficial român susține că, mai mult, în momentul în care informațiile respective ar fi dezvăluite, Federația Rusă ar observa clar care sunt intențiile ucrainenilor: „Așadar, este foarte greu să păstrezi secretul unei operațiuni militare în momentul în care jurnaliștii – în paranteză fie spus, au dreptul să publice cam tot ce își doresc, în ciuda faptului că primesc o serie de recomandări – dezvăluie o serie de informații confidențiale”.
Partenerul nostru de dialog consideră că, „în acest moment, mass-media este foarte greu de controlat. Din respectivul motiv, inclusiv din cauza exemplului legat de ce s-a petrecut în luna septembrie, dacă aceste decizii legate de „Black-out” se confirmă, înseamnă că avem de-a face cu o serie de planuri ale ucrainenilor de dezvoltare a ofensivei și de regrupări de forțe care trebuie să aibă un grad cât mai ridicat de secretizare, nu de secretomanie”.
„Revoluția în direct”, un exemplu de confuzie indusă
Cu toate acestea, este dificil atât pentru instituțiile media, cât și pentru „receptor” să se obișnuiască, în vremurile noastre, cu limitarea accesului la unele informații. Practic, încă din 1990, odată cu prima intervenție militară americană în Irakul lui Saddam Hussein, intitulată „Furtună în deșert”, ne-am obișnuit cu războiul în direct, ba chiar cu războiul – spectacol. Și totuși, generalul Bălăceanu a „contraatacat” cu un alt exemplu, mult mai apropiat nouă, românilor:
„În decembrie 1989, noi am avut chiar o „Revoluție în direct”, care nu ne-a făcut bine. Amintiți-vă ce confuzie s-a creat și câte victime au apărut, inclusiv pe fondul unei dezinformări masive, apărute în primul rând prin intermediul mass-media”.
„Practic, avem de-a face cu o dilemă care nu este nici pe departe rezolvată. Afirmăm că publicul are nevoie de informație, dar, pe de altă parte, devenim autorii desecretizării unor acțiuni de tip militar, situație care devine defavorabilă celui despre care relatăm”, a afirmat intervievatul nostru, care a „plusat” cu un argument aflat de partea cealaltă a liniei frontului: „Nu cred că presa rusă are un acces atât de mare în zona operațiunilor militare, spre deosebire de jurnaliștii occidentali care au acces în aria ucraineană”.
Vreau să privesc ce subvenționez?
Și totuși, în contextul războiului din Ucraina, asupra căruia plutesc, în continuare, o mulțime de dileme, am fost curioși să aflăm dacă nu cumva presa occidentală ar dori să privească inclusiv ce… subvenționează. Generalul Virgil Bălăceanu a răspuns și acestei provocări:
„Într-adevăr, ne putem pune și această întrebare, dar dacă ziariștii ar vrea să scrie doar despre faptul că nu toate echipamentele au fost furnizate Ucrainei sau dacă este vorba despre echipamente care nu erau neapărat necesare, poate că avem de-a face cu un anumit aspect. Însă, acest lucru poate fi făcut nu doar de pe linia de contact, ci și din adâncime, adică din spatele frontului, de unde se pot culege date”.
Fostul reprezentant al României la Cartierul General al NATO consideră că inclusiv aceasta este o problemă destul de spinoasă, în sensul în care trebuie asigurate o serie de condiții de protecție sporită în momentul în care jurnaliștii sunt prezenți chiar în linia întâi:
„Altfel, în adâncime, pot fi organizate briefinguri de presă. Evident, ziariștii afirmă că, în condițiile în care militarii organizează conferințe de presă, acestea nu sunt realiste și prezintă doar punctul de vedere al unei singure tabere, care nu poate reflecta întreaga realitate din teren”.
Însă dezbaterea este amplă: „Aici mai apare o problemă. Inclusiv dacă ne referim la realitatea de pe front, la un moment dat îți poți pune întrebarea dacă o prezinți sau nu. Să luăm un exemplu ipotetic. Să spunem că, din postura de jurnalist, ajungi într-o anumită zonă, iar cineva afirmă că un comandant de unitate, fie că este vorba despre o companie sau un batalion, n-a mai dat ordine pentru continuarea misiunii, pentru că se teme, este nemulțumit sau pentru că nu crede în succesul misiunii. Ulterior, tu prezinți în spațiul public respectivul caz particular, iar opinia publică va afirma că ucrainenii nu pot avea succes pentru că… iată ce comentează un militar, și anume că nici el nu mai are încredere în continuarea acțiunilor ofensive”.
„Trebuie să recunoaștem cu toții că presa are obiceiul de a releva anumite cazuri particulare, pe care uneori le generalizează. Acest fenomen nu se întâmplă mereu, dar la final este cazul să revenim la ideea de secretizare, care nu este sinonimă cu secretomania”, a încheiat generalul în rezervă Virgil Bălăceanu.
Lasă un răspuns