Echipa coordonată de rez. voluntar Adriana Brumaru (Vicepreședinte AORR), alături de Phillip Stremțan (AORR Cluj) și Adrian Zaporojan (AORR Sibiu) a predat în Cernăuți, către Esfir Charity Foundation, cu sprijinul Asociației Ruscovan Cluj-Napoca, coletele cu produse alimentare(făina, orez, ciuperci, mazare, paste, ulei, conserve de carne, conserve de roșii și legume, mălai), produse de igiena și curățenie, haine groase de iarnă pentru bărbați, femei și copii, saci de dormit, pilote, produse și jucării pentru copii), provenite din donațiile membrilor AORR cât și ale sponsorilor: Stryker Romania, Străulești Lac Alfa, Asseb Work Shop, Brya Sefonatex ,S.C. Sigma SRL și Condor S.A.
Campania Misiune Ucraina a demarat în la începutul lunii decembrie 2022, prin colectarea de materiale de primă necesitate și efectuarea de donații în vederea achiziționării acestora, urmate de centralizarea și paletizarea coletelor și de pregătirea documentelor vamale pentru deplasarea transportului umanitar în Ucraina, în perioada 26 – 28 ianuarie 2023 pe traseul: Apahida ( jud. Cluj) – Dej – Uriu- Beclean- Sintereag- Viile Cristurului – Podirei – Sieu Magherus – Crainimat – Unirea – Livezile – Piatra Fantanele – Poiana Stampei – Podu Cosnei – Dealu Floreni – Dorna Candrenilor- Vatra Dornei – Iacobeni – Mestecăniș – Valea Putnei – Pojorata – Sadova – Paltinu – Marginea – Rădauți – Dornești – Siret – Cernăuți.
Coletele au ajuns la destinație, ieri 27 ianuarie, în vederea atingerii obiectivului propus: ajutorarea familiilor ucrainenilor mobilizați în ceea ce privește traiul zilnic cu dificultățile provocate de conflictul armat.
“A fost o onoare să coordonez din partea AORR campania umanitara MISIUNE UCRAINA!
Am făcut totul cu mare bucurie și din toată inima!
Am predat coletele în totalitate, ne-am întalnit cu partenerii noștri de la AVRRM și de la Esfir Charity Foundation.
Împreuna cu Philip Stremțan de la AORR Cluj, Adrian Zaporojan de la AORR Sibiu și domnul Vasile Ruscovan de la Asociația Ruscovan am purtat discutii interesante cu etnici români din Cernăuți: domnul Profesor Serhii Hakman de la Universitatea din Cernăuți, domnul Dr. neurochirurg pediatru Aurel Roșca – director medical al Spitalului Clinic de copii din Cernăuți și deputat în Parlamentul Regional Cernăuți, doamna Iulia Andrieș- deputat în Parlamentul Regional Cernăuți, doamna Angela Saka- Șef birou Interpol Cernăuți, doamna Carolina Jitaru – realizator emisiuni Radio Ucraina secțiunea în limba română și artist/participant la Festivalul Crizantema de Aur de la Târgoviște, implicați în ajutorarea forțelor armate ucrainene pentru a putea învinge agresiunea rusă care ne-au mulțumit cu mare bucurie pentru ajutorul acordat.
Mesajul nostru a fost transmis tuturor, inclusiv partenerilor din Kiev și fraților și prietenilor noștri din Republica Moldova.
A fost atât de emoționant… cu greu unii dintre noi puteam să ne ținem lacrimile!
Sper sa putem organiza în primavară o întâlnire cu reprezentanții comunității românești din Cernăuți, avem atâtea de construit împreună!” (Adriana Brumaru – Vicepreședinte RzV AORR)
Felicitări tuturor celor implicați în îndeplinirea cu succes a proiectului “Misiune Ucraina”!









Lasă un răspuns