02 IUNIE- ZIUA EROILOR OMAGIATA SI LA CONSTANTA

         

Comenduirea Garnizoanei Constanta a organizat o serie de  evenimente comemorative in Cimitirul Eroilor amplasat in cimitirul central Constanta cu ocazia sărbătoririi  Zilei Eroilor neamului romanesc la care au participat si membri din conducerea Asociației Ofițerilor in Rezerva din Romania (AORR) filiala Constanta.

         Astăzi, in ziua de Înălțarea Domnului Hristos, prin diverse solemnități militare si religioase oficiate pe întreg teritoriu romanesc, comemoram pe aceia care s-au jertfit pentru integritatea, demnitatea si identitatea neamului românesc. In inimile si sufletele noastre simțim ca sacrificiul lor este ca o pavăză ce ne ocrotește iar sângele lor vărsat pe acest pământ sfânt hrănește arborele libertății de care ne bucuram acum

          Pomenirea eroilor neamului romanesc in ziua de Înălțarea Domnului a fost hotărâtă încă din 1920 fiind apoi consfințită si prin alte doua hotărâri bisericești din anii 1999 si 2001, iar prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor si operelor comemorative de război a fost declarata si sărbătoare națională a poporului roman.

           Demn de remarcat este faptul ca la festivități au participat sau au fost reprezentați, personalități ale administrației publice constănțene precum si o serie de personalități militare dintre care amintim pe domnul contra amiral de flotila Valentin Iacoblev comandantul forțelor navale romane si pe domnul colonel Alexandru Jugaru locțiitorul comandantului Brigăzii 9 mecanizata ,,Mărășești” din Constanta. Alături de autoritățile locale si militare au participat marinari militari si cadre militare ale Ministerului Afacerilor Interne.

        Se cuvine a menționa in mod deosebit, ca la aceste momente solemne Asociația Ofițerilor din Romania (AORR) a fost reprezentata de domnul colonel in rezerva Aurel Bandraburu președintele filialei Constanta si domnul sublocotenent rezervist voluntar Marinel Hărătău vicepreședinte al aceleiași filiale.

        Prezență la aceste momente festive a fost si din partea altor asociații ale cadrelor militare din toate structurile de securitate si apărare ale statului.

Slt.(rez. Vol.) Marinel Hărătău