Noutăți cu privire la activitățile CIOR din acest an, în urma conferinței virtuale V-IBM1, la care a participat și un reprezentant AORR​

Noutăți cu privire la activitățile CIOR din acest an, în urma conferinței virtuale V-IBM1, la care a participat și un reprezentant AORR

La data de 16.01.2021, reprezentantul Asociației Ofițerilor în Rezervă din România (AORR), col. (r) dr. Crăișor-Constantin IONIȚĂ, a participat la lucrările virtuale ale Conferinței de pregătire (In-Between-Meetings/V-IBM1) a Congresului de Iarnă al Confederației Interaliate a Ofițerilor în Rezervă (CIOR) desfășurată în mediul virtual, prin platforma Zoom, ca urmare a măsurilor luate la nivel european de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2.

Scopul principal al V-IBM1 l-a reprezentat pregătirea lucrărilor Congresului virtual de Iarnă al CIOR 2021 (V-MWM) și informarea asociațiilor membre despre schimbarea statutului legal al Confederației într-o organizație non-profit stabilită după legea belgiană. Alte obiective au constat în: prezentarea situației contului bancar al CIOR, discutarea modului de implementare al Memorandumului de Înțelegere (MoU) cu Comitetul Forțelor de Rezervă Naționale (NRFC), stabilirea viitorului Platformei NATO privind Forțele de Rezervă (NMRN) de la ACT, propuneri de președinții ale CIOR pe viitor și organizarea Congreselor de Vară și IBM, stabilirea activităților pentru aniversarea a 75 de ani de la înființarea CIOR și probleme de IT.

În urma discuțiilor purtate și a situației persistente privind pandemia de coronavirus la nivel european, s-a stabilit ca lucările Congresului de Iarnă al CIOR de anul acesta să se desfășoare online, în perioada 19 – 21.02.2021, iar lucrările Congresului de Vară din 2021, dacă situația pandemică o permite, la Atena, în Grecia, într-o perioadă ce va fi transmisă ulterior, după aprobarea planului de organizare a activității de către Ministerul grec al Apărării.

Pe timpul desfășurării lucrărilor conferinței, reprezentantul AORR a discutat cu președintele Comitetului Tinerilor Ofițeri în Rezervă (YRO), cdorul (r) Kyle Penney, propunerea privind posibilitatea organizării Cursului YROS în România, în luna iunie 2022, la Școala de instruire interarme a Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” de la Pitești, precum și aprobarea primită de la șeful SMAp pentru desfășurarea activității. Cdorul (r) Penney l-a informat pe col. (r) Ioniță despre faptul că propunerea AORR a fost discutată și aprobată în ședința de săptămâna trecută a Comitetului YRO și este prevăzută în planul pe anul viitor. A promis că va trimite la POC-ul Asociației noastre lista cu nevoile administrative și de învățământ pe care le solicită de la țara gazdă.

Totodată, a purtat discuții cu VP al Germaniei prezent la activitate, dl. Sacha Rahn, reprezentanții Asociației Federale germane a Ofițerilor în Rezervă (VdRBw), privind situația proiectului de Protocol de colaborare (Partnership Agreement) între AORR și VdRBw, trimis către asociația germană după MWM 2020. Dl. Rahn l-a pus pe col. (r) Ioniță în contact cu POC al VdRBw pentru relațiile internaționale, dl. Krämer și a promis că va sprijini solicitarea noastră.