Ministrul apărării a participat la un workshop pe tema mobilităţii militare organizat de AORR
Noua Strategie Naţională de Apărare a Ţării, Carta Albă a Apărării şi Analiza Strategică a Apărării reprezintă răspunsul ferm al României faţă de ameninţările existente pe frontiera sud-estică a Uniunii Europene, respectiv flancul sud-estic NATO. O capabilitate importantă în structura unui sistem integrat de descurajare şi apărare este reprezentată de mobilitatea militară ce asigură eficienţa unei forţe de reacţie rapidă ce trebuie să acţioneze în cel mai scurt timp.
Lucrările workshop-ului au fost structurate în două părți, în prima parte reprezentantul AORR, domnul locotenent (rtg.) ing. Valentin Bercă, prezentând un material ce s-a dorit a fi o imagine obiectivă, critică a stării infrastructurii de transport cu dublă utilizare pe și spre frontiera/flancul sud-estic UE/NATO, iar în partea a doua au avut loc dezbateri pe marginea subiectului purtate de specialiștii din instituțiile invitate.
La activitate au participat reprezentanții Colegiului Director al AORR și membrii sucursalei Dolj, comandantul MNBS-E, prefectul județului Dolj, reprezentanți ai Jandarmeriei și ISU Dolj, Directorul General al CFR Marfă, Directorul Regionalei CFR Craiova, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, directorii firmelor producătoare de material rulant și accesorii pentru transportul feroviar ROFERSPED SA și SOFTRONIC SA. Au fost oaspeți de onoare la eveniment reprezentanții asociațiilor rezerviștilor militari din Craiova (ANCMRR, Asociația Națională a Veteranilor de Război, Asociația Cultul Eroilor, Asociația Proconcordia, Asociația ROMIL).
Noua Strategie Naţională de Apărare a Ţării, Carta Albă a Apărării şi Analiza Strategică a Apărării reprezintă răspunsul ferm al României faţă de ameninţările existente pe frontiera sud-estică a Uniunii Europene, respectiv flancul sud-estic NATO. O capabilitate importantă în structura unui sistem integrat de descurajare şi apărare este reprezentată de mobilitatea militară ce asigură eficienţa unei forţe de reacţie rapidă ce trebuie să acţioneze în cel mai scurt timp.
Prin lansarea fondului de mobilitate militară prin instrumentul de finanţare al Uniunii Europene, CEF, a investiţiilor strategice în Transport, în Cadrul Financiar Multianual, MFF 2021-2027 Uniunea Europeană urmăreşte sprijinirea ţărilor membre, cu expunere maximă la ameninţările Rusiei, şi nu numai, dar şi sprijinirea ţărilor membre care au o infrastructură de transport improprie cerinţelor militare.
În plus, definirea unor proiecte prioritare de conectivitate cu dublă utilizare în regiunea cuprinsă între Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Adriatică reprezintă acţiuni concrete de descurajare şi apărare pe flancul sud-estic NATO, acţiuni criticate vehement de Rusia. Cele doua coridoare de transport rutier şi feroviar nord-sud susţinute de România în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări reprezintă asumarea unor responsabilităţi semnificative în realizarea investiţiilor respective. Traseul celor două coridoare prin partea de sud-vest a României pune în evidenţă în plus importanţa strategică a acestei regiuni, având în vedere şi obiectivele economice civile existente. În acest context trebuie pusă în discuţie şi necesitatea revizuirii urgente a Master Planului General în Transporturi corelat cu noua Strategie Feroviară 2021-2025 având în vedere necesitatea de a răspunde urgent cerinţelor dublă utilizare civil-militară.
Workshop-ul a oferit prilejul unui dialog deschis, civil-militar, sperăm cu efecte benefice asupra planului de acţiuni privind mobilitatea militară şi nu în ultimul rând asupra programului naţional de investiţii strategice în infrastructura de transport a României.
La final, domnul Gl. Lt. (r) Virgil Bălăceanu, preşedintele AORR, a reiterat necesitatea stringentă a realizării de către un consorţiu civil-militar, cu implicarea și prin inițiativa AORR, a Strategiei Naţionale de Mobilitate Militară, propunere agreată de dl. Gl. (r) Nicolae Ionel Ciucă, ministrul apărării naţionale şi preluată de principala agenţie de presă naţională, AGERPRES, cât şi de canalele de comunicare ale MApN şi SMAp.
Distribuie:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)