Concursul de șah a fost unul foarte disputat și echilibrat, dar și presărat cu plăcute surprize, având participanți din partea următoarelor cluburi: Clubul Sportiv de Șah Paloda Adjud, CSM Focșani 2007, ACS ”GAMBIT” Huși, C.S. Olimp Focșani, CM de Șah Speranța Focșani, ACS Regional de Șah ”Nord-Est” Bacău, CSM Pașcani, SCM Gloria Buzău, Clubul de Șah Bicazul Bicaz , CS Universitar Ploiești.
De asemenea au mai fost participanți nelegitimați la turneul B din Adjud, Bacău, Focșani, Vaslui, Huși.
Premiile au fost numeroase și au constat în cupe, medalii, diplome (pentru toți participanții) și bani. Pentru participanții juniori a fost pregătită și o surpriză….dulce, din partea Supermarket PROFI Adjud.
Arbitrajul a fost asigurat de către: Mihai Strîmbu – arbitru categoria I, Sandu Gurguiatu și Anton Soare. Directorul de concurs a fost Balla Viorel.